Acum o saptamana a sosit in sfarsit vremea mult asteptatei drumetii in Fagaras. De aproape un an planuisem aceasta excursie si iata ca acum planetele s-au aliniat, toti eram liberi, iar conditiile meteo pareau sa fie de partea noastra. Pana acum, niciunul din noi nu mai fusese in Fagaras. Initial ideea era sa urcam vf.Moldoveanu, dar in cele din urma am venit cu propunerea sa facem toata creasta, “sa stim o treaba!”. Zis si facut.
Ziua 0 – De ce masina-i sfanta!
Dupa doua zile de pregatiri intense, ne intalnim la gara din Buzau cei cinci protagonisti ai acestui jurnal: eu (Gabi), Laca, Cristi, Scut si Coco. Era ora 17:00 si aveam de gand sa luam un rapid pana in Ploiesti Vest, unde sa schimbam cu un accelerat care avea sa ajunga in Sibiu la 03:11, iar de acolo sa luam personalul pana in halta Valea Marului. Planul nu a mers nici pe departe cum ne-am fi dorit intrucat deja trenurile aveau mari intarzieri. De teama sa nu ratam trenul de Sibiu, ne-am inghesuit cu totii in masina tatalui lui Cristi care a fost amabil sa ne duca pana la Ploiesti.
Ajunsi in gara de Vest aflam ca acceleratul nostru are 150 min intarziere, care intre timp se facusera 180. Asadar dupa inca 3 ore petrecute in statie, la ora 00:00 plecam in sfarsit spre Sibiu. Devenea din ce in ce mai clar ca nu avem cum prinde personalul de valea Marului. Calvarul de-abia incepea, trenul stationand enorm pe valea Prahovei, astfel incat cand am ajuns in Brasov aveam deja 7 ore intarziere. Parea de-a dreptul paranormal daca faceai comparatie cu cele maxim 3 ore care dureaza drumul Buzau-Brasov cu masina.
In fine, dupa o noapte lunga si calduroasa in care nu ne-am odihnit mai deloc, ajungem pe la 12:00 in Sibiu, cu nu mai putin de 9 ore intarziere. Reusim sa gasim rapid o cazare prin intermediul sorei lui Coco si magiei Internetului. Astfel eram nevoiti sa mai prelungim excursia cu o zi. Am vizitat orasul, care tocmai gazduia un festival rock, ne-am refacut fortele si am tras un pui de somn pana pe la 02:30 cand am luat taxiurile spre gara. Iata-ne in sfarsit in personalul de Piatra Olt care urma sa ne lase in halta Valea Marului, punctul de plecare al traseului de creasta.
Ziua 1 – Traseu nemarcat si primul contact cu creasta
Trenul se urneste, incepem sa numaram statiile in bezna, trecem de Turnu Rosu, ne echipam si ne impartim pe doua usi (pentru ca statia Valea Marului era trecuta in mersul trenurilor cu “hm” – halta miscare, si nu stiam exact la ce sa ne asteptam, mai ales ca ni s-a intamplat cu alta ocazie sa fim nevoiti sa sarim din tren pentru ca nu stationase suficient) si in sfarsit coboram pe valea Oltului. A fost primul sentiment de libertate din aceasta drumetie, nu mai depindeam nici de CFR, nici de nimeni, eram doar noi cu muntele si puteam face ce stim noi mai bine.
In halta Valea Marului
Fiind inca intuneric mai poposim in gara pana pe la 6 timp in care manacam. Seful de statie ne da cateva indicatii referitoare la traseu si ne atentiona ca este mai greu pe aici si mai bine o luam pe la Turnu Rosu. De-abia mai tarziu ne dadeam seama cata dreptate avea. O singura sageata timida si foarte ruginita anunta directia spre Chica Pietrelor. Marcajele au lipsit cu desavarsire, asa ca ne-am orientat folosindu-ne de hartile din Google Earth care le aveam scoase la imprimanta si de descrierea traseului din revista Invitatie in Carpati. Asadar am urmarit calea ferata pana am ajuns la drumul pietruit de pe valea Stramba. Aici se pare ca ar fi trebuit sa incepem urcusul pe o culme prin spatele unor case, dar noi am continuat drept pe drum. Un paznic de la o cariera de piatra ne plange soarta ca am ales sa venim pe aici si nu pe la Turnu Rosu de unde se pare ca toata lumea porneste si ne zice ca singura optiune ar fi sa continuam pana la capatul drumului inca vreo 7 km si apoi am da de o stana.
Mergem in continuare pe valea Stramba pana la finalul drumului. Aici avem ocazia sa facem stanga si sa ajnungem la stana de unde ulterior am fi ajuns in poteca cruce rosie de la Turnu Rosu. Am considerat ca e ocol cam mare asa ca am continuat inainte spre izvoarele Strambei unde am urcat de-a dreptul spre creasta pe peretele caldarii acestui rau, diferenta de nivel de vreo suta-doua sute de metri, pe o panta foarte abrupta, 60-70 grade cred, direct prin balarii si urzici. Nu parea atat de rau de jos, dar a fost in cele din urma foarte epuizant. Scutisem vreo 2 ore prin aceasta manevra, dar problemele nici nu incepusera.
Capatul pantei pe care o urcasem
Ajungem in gol alpin in zona stancariilor Strambanului de unde avem contact vizual cu Chica Pietrelor. Pentru a ajunge insa acolo trebuia strabatuta o padure prin care am mai pierdut cateva ore cu orientarea. Cu siguranta candva drumul banda rosie trecea pe aici deoarece se mai vedea o urma de poteca pe alocuri si copacii erau scrijeliti cu tot felul de nume si ani din ’60-’70. Pana la urma ii dam de cap si reusim sa ajungem in Saua Corbului unde, cel putin pe hartie, banda rosie si crucea rosie se intersecteaza si continua impreuna pana pe creasta. Mai facem o pauza de masa si in curand intram pentru prima oara azi pe traseu marcat.
Stancariile Strambanului
In sfarsit in creasta!
Campam de-abia pe la 22:00 in Saua Apa Cumpanita unde instalam cu greu doar unul din cele doua corturi in care ne-am inghesuit toti 5, din cauza vantului formidabil de puternic. In total in aceasta prima zi am mers aproximativ 14 ore, fiind mai multa bataie de cap de cat ne asteptam.
Ziua 2 – Sa-nceapa spectacolul!
Ne trezim dupa o noapte furtunoasa si o luam la pas. Ajungem destul de repede la Saua Suru unde ne abatem de la poteca pentru a urca pe vf.Suru. Continuam prin Saua Rosiile, ocolim Budislavu si Vartopu Rosu si din Portita Avrigului ni se arata primul lac glaciar din aceasta excursie: Lacul Avrig. Suntem pentru un moment ingrijorati ca poteca ar putea-o lua peste Ciortea I si II, doua varfuri extraordinar de impresionante si la prima vedere inaccesibile oamenilor fara experienta, dar ne lamurim repede ca trebuie sa coboram la lac. Aici facem cateva poze si mancam, urmand a avea de facut un urcus destul de sustinut pana inapoi in creasta.
Pe Vf. Suru
Lacul Avrig
Acest traseu avea sa ofere primele emotii, poteca fiind foarte ingusta cu prapastia chiar langa, insa mai problematic era ca pe unele portiuni trebuia sa escaladezi direct niste bucati de pamant inclinate si pline de pietris, portiuni pe care nu prea aveai unde sa iti ancorezi picioarele. In cele din urma trecem cu bine si de acest hop neasteptat si ajungem in saua de dinaintea varfului Scara. Din nou vantul incepe sa bata foarte puternic. Urcam si acest varf, loc din care vedem refugiul Scara unde aveam sa ne cazam. Este o dupa-amiaza foarte frumoasa, cu Soare puternic. Moralul incepe sa ne revina.
Refugiul Scara
Este primul refugiu pe care l-am vazut vreodata asa ca nu am un termen de comparatie, insa pot spune ca arata cat de cat decent. Mai se simtea vantul cum patrunde prin crapaturile peretilor, dar in esenta si-a facut treaba, mai ales ca pe timpul noptii a dat si o scurta ploaie. Refugiul l-am mai impartit cu un neamt din Ulm care ne-a povestit ca este la a treia vizita in Romania, prima fiind acum 12 ani. A mai incercat de 2 ori sa faca creasta, dar nu a reusit, o data din cauza zapezii si a doua oara din alte motive, dar acum vrea sa mearga pana la capat.
Ziua 3 – Custura Saratii
Plecam dimineata cu gandul ca urmeaza sa abordam cea mai dificila zi a drumetiei, de care daca trecem cu bine, nimic nu ne mai poate opri. Toti citisem despre Custura Saratii care se pare ca e cel mai greu traseu marcat din Romania si nu stiam exact la ce sa ne asteptam.
Dupa ceva mers ajungem in varful Serbota loc in care ni se arata ce avem de parcurs. Intr-adevar drumul parea inspaimantator, cu siguranta nu pentru cei cu rau de inaltime.
Chiar primul lant de care m-am agatat a fost mai putin tensionat decat ma asteptam si m-am dus pe spate, dar tineam de el strans si m-am redresat rapid. M-a incomodat destul de mult rucsacul greu, si mai ales izoprenul care ma tot bloca prin diverse pasaje, dar intr-un final am trecut si de custura.
In timpul unei pauze de masa dinaintea ascensiunii varfului Negoiu, ne-am reintalnit cu prietenul neamt care ne ajunsese din urma si cu care am facut si o poza.
A urmat apoi urcusul pe stanca pana pe vf.Negoiu, care chiar daca este al doilea din tara ca inaltime, cred ca poate fi considerat mai spectaculos ca Moldoveanu. In varf, poze, relaxare, telefoane si o nuca de cocos adusa special de Coco de la Buzau. Drumetii cu care ne intalnisem din sens invers ne avertizau ca pietrele cam aluneca in Strunga Dracului si ca ar fi poate mai bine sa o evitam. Fiind satul de lanturi si stancarii pentru o zi si luand in calcul sfaturile celor mai in varsta pe care i-am intalnit am decis impreuna cu Cristi si Scut sa continuam traseul prin Strunga Doamnei. Coco si Laca au tinut sa mearga prin Strunga Dracului si aici ne-am despartit pentru o scurta perioada. Consider ca o decizie matura luata cu capul si nu cu inima, la timpul ei, face cat cateva varfuri in palmares.
Pe Vf. Negoiu
Custura Saratii vazuta de dincolo de vf. Negoiu
In Strunga Dracului
Iesirea din Strunga Dracului
Scapati fiind de zona de risc, continuam cu o coborare lejera pana la lacul Caltun. Oboseala incepe sa se adune, dar vrem sa ajungem cu orice pret la Balea astazi. Asadar urmeaza un forcing agonizant peste varful Laitel si pe langa varful Paltinu, iar la ora 21:00 suntem la Cabana Balea unde mancam o ciorba si niste mici dupa 3 zile de conserve. Ne punem corturile si ne bagam la somn. Azi am mers 11 ore, insa traseele parcurse au fost mai dificile decat in mod normal.
Lacul Caltun
Ziua 4 – Balea – Corabia
A fost prima noapte de somn mai bun si in consecinta am reusit sa plecam pe traseu tarziu de tot, pe la 11:30. Trecem pe la lacul Capra, ne facem plinul de apa de la un izvor si ii dam bataie caci indicatorul ne spunea 5 ore pana la Saua Podragu. Ideea era sa ajungem la Vistea azi, dar cum am pierdut vremea, acum acest obiectiv parea imposibil, mai ales cand stiam din descrierea traseului ca de la Saua Podragu ar mai fi inca vreo 5 ore.
Balea Lac
Lacul Capra
Dupa Fereastra Zmeilor si zona “La trei pasi de moarte”, ce parea acum floare la ureche dupa treseele ce le facusem cu o zi inainte, drumul a fost lung si anost, obositor mai ales din punct de vedere psihic. Intr-un tarziu am ajuns in Saua Podragu unde am avut placuta surpriza de a vedea ca indicatorul anunta doar 3 ore pana la Vistea, cu doua mai putin decat ne asteptam. Moralul ne revine si tragem puternic, poate-poate reusim sa ajungem. Ne dam seama totusi ca pana la refugiu ar trebui sa urcam si vf.Vistea Mare mai intai si ca sa mai scutim din oboseala si sa nu mai trebuiasca sa ne instalam corturile pe intuneric am hotarat sa campam undeva in zona seii Corabia.
Fereastra Zmeilor
"La trei pasi de moarte"
In Saua Podragu
Aici am avut parte de unul din cele mai frumoase apusuri care le-am vazut vreodata.
Ziua 5 – Moldoveanu
Ne trezim puternic motivati sa urcam cel mai inalt varf al tarii, punctul culminant al acestei excursii. Ne apucam sa strangem corturile cand vedem pe un versant o turma de 10 capre negre ce se alearga.
Vistea Mare si Moldoveanu in prim plan
Continuam pe poteca banda rosie si dupa un urcus sustinut, ajungem pe vf. Vistea Mare, al treilea ca inaltime din Romania.
Pe Vf. Vistea Mare
De aici pana pe Moldoveanu trebuie sa ne abatem 15 min. de la creasta principala pe marcaj punct rosu. Asteptam sa se elibereze varful si plecam la atac. Dupa o ultima curmatura cu emotii reusim sa pasim pe varful Romaniei. Avem norocul de o vreme senzationala: cerul este senin incat putem vedea si Carpatii Orientali pana departe, iar vantul nu bate deloc. Aici din nou popas, poze multe, ii sunam pe cei dragi si ne bucuram de un moment extraordinar pe care nu multi au ocazia sa il traiasca si nici noi nu se stie daca il vom mai trai vreodata. Inainte sa plec nu uit sa iau cu mine cateva pietre amintire.
Pe Vf. Moldoveanu
Din acest moment drumul devine din nou o chestiune de anduranta. Ne-am propus pentru restul zilei sa ajungem cat mai aproape posibil de finalul golului alpin. A fost din nou destul de agonizant, multe culmi inalte de urcat urmate de coborari puternice in sei si apoi ciclul se relua. Spre finalul zilei am ajuns la Curmatura Zarnei unde am stat la noul refugiu Zarna impreuna cu 3 polonezi. Noul refugiu arata impecabil, cel vechi fiind distrus.
Noul refugiu Zarna
Ziua 6 – Nicaieri nu-i mai bine ca acasa!
Din nou bazandu-ne pe niste timp incorecti din care reiesea ca am avea cel putin 12 ore pana la Plaiu Foii, ne-am trezit la 5 pentru a fi gata de plecare la 6. Toata dimineata, pana ce am coborat sub 2000m, am mers printr-un nor foarte des pe un vant foarte puternic. Vizibilitatea a fost redusa si nici marcajele nu prea mai existau pana in Curmatura Bratilei, dar noroc ca poteca era totusi evidenta si nu ne-am ratacit.
Trecem si de refugiul Berevoiescu si in curand ni se arata Lacul Pecineagu. Incep sa apara si arbustii semn ca pierdem din altitudine. Dupa un timp ajungem la padure de unde mai facem vreo 2 ore pana la cantonul Rudarita si inca vreo 2 ore pe drum forestier, astfel incat pe la ora 15:00 suntem la Plaiu Foii de unde ne-a preluat tatal meu cu masina si ne-a dus acasa la Buzau.
Lacul Pecineagu
Muntii Piatra Craiului
Concluzii
A fost cu siguranta cea mai grea incercare la care am fost supusi vreodata si nu cred ca vom mai intampina ceva atat de dificil prea curand. A fost un efort sustinut de 6 zile atat fizic, dar mai ales psihic, o lupta cu sine, o experienta prin care ne-am cunoscut limitele si ni le-am si depasit. O experienta care ne-a intarit caracterul si din care am invatat sa apreciem mult mai mult vietile pe care le avem. De asemenea acum ni s-au deschis noi orizonturi, putem visa sa tintim si mai sus, poate in curand, un varf din strainatate.
In final vreau sa multumesc colegilor de tura pentru camaraderie, comunitatii Carpati.org pentru nenumaratele informatii utile pe care la ofera si cititorilor acestui jurnal pentru rabdare.
Sanatate!, ca-i mai buna decat toate.
Intre 23-26 iulie se va desfasura la Targu Mures festivalul CokeLive Pensinsula unde vor participa artisiti de renume din diverse genuri muzicale precum DJ Tiesto, Nine Inch Nails sau prodigy. DJ-ul olandez isi va incanta fanii in seara de 24 cu un set de 3 ore. Biletele de o zi costa 80 lei pana pe 19 iulie, dupa aceasta data pretul devenind 100 lei si se pot cumpara din magazinele Germanos. Toate detaliile pe siteul evenimentului www.pensinsula.ro.
